Here I am :>

Here I am :>

Hei. ! ;x

Bună. Mă numesc Andreea am 15 ani şi m-am gândit de ce să nu am şi eu un blog ca toţi ceilalţi. Şi, m-am gândit ca aici pe blog să-mi pun toate trăirile şi sentimentele mele :x Sper să vă fiu de folos. Oricum, sper să fiu o gazdă bună pe parcursul vizitei tale.









See ya ;) !

duminică, 19 decembrie 2010

Acesta este momentul în care speranţa moare, iar coşmarul începe.

Era seara. O seara liniştită de decembrie în care eu nu am somn. De ce !? Nici eu nu ştiu. În fine. Privesc bolta acoperită de nori cenuşii din care cad neîncetat fulgi de zăpadă care dansează nebuneşte. Eram singură acasă. Mă uitam la cer ca o nebună mintal de aceea mă hotărâi să-mi iau geaca albă care nu prea mai era la fel de albă ca atunci când am cumpărat-o şi să cutreier străzile albe,imaculate. Am ieşit din scară adulmecând mirosul de iarnă şi de pământ ud( acoperit de zăpadă, dar în fine ; nu ieşea rima :)) ) Cu paşi apăsaţi am luat-o prin dealul străzii. Era aşa pustiu. Aveam impresia că sunt singură. Singură pe lume. Am luat-o pe stradă lăturalnică, care, se pare că ademenea cu ceva. Voiam sa aflu cu ce. Avea să descopăr în curând. Până să descopăr, o femeie îmbracată într-o rochie albă, plutindă, se afişă în faţa mea şi mă mângâie pe capu-mi acoperit de zăpadă. Îmi spuse blând "bună"
. Nu ştiam dacă să-i răspund, sau să fiu speriată că o necunoscută mă atingea cu blândeţe şi vorbea cu mine. Sfioasă am spus "bună". A sunat atât de nasol, parcă vorbisem ca o idioată.
Ea, femeia aceea avea o voce uluitoare. Era o frumuseţe de star de cinema, frumuseşţea unei păpuşi Barbie dăruită de bunici, atunci când plângi şi faci mofturi. Nu mai văzusem niciodată de aproape pe cineva atât de perfect. AVea ochii mari ca nişte migdale,pătrunzători, negri ca abanosul, faţa fiindu-i în formă de inimă, iar pielea era fără cusur, moale şi cremoasă, cum numai la televizor mai vezi. Părul îi era de un auriu intens, nu genul ăla de păr blond, spălăcit, vopsit şi nu ştiu mai cum, ci era de un blond deschis şi strălucitor, cred natural, care-i cădea în valuri grele până mai jos de umeri.Avea corpul, ce să zic, perfect. Nu era slabă ca ciudatele alea de la televizor, care defapt sunt nişte roboţi care dau din mână şi care se sclifosesc pe o scenă lungă cu covor roşu. Corpul acestei femei era perfect, pentru că era solida, dar avea forme. Şi avea nişte balcoane să moară lumea.=p~
Femeia mi-a zâmbit, lăsându-şi la vedere dinţii uluitor de drepţi şi albi. Din ea plecau nişte dunguliţe vălurite care îi încadrau sprâncenele şi coborau până sub pomeţii înalţi.
Totodată îmi era şi frică de femeia perfectă, dar mă simţeam atât de bine parcă era între graniţa dintre iad şi rai. Îmi plăcea senzaţia aia. Parcă pluteam în alcool. Trezindu-mă din visare frumoasa femeie îmi mângâie obrăjorii roşii şi fierbinţi. Cum-de erau fierbinţi ?! Afară erau -10 grade Celsius şi eu ardeam. Ciudat fenomen. Dar să trecem peste fenomenala de mine, şi să continuăm povestirea creată de mine în data de nouăsprezece decembrie 2010 la ora 14:00, în timp ce ascultam melodia: Anonim-o fată specială.
Femeia mă luă de mână şi mă conduse într-o casă imensă şi albă, cu geamuri imense care erau prea curate, în ele oglindindu-se semiluna de pe cer. Intrând pe uşă, o briză, venind nu ştiu de unde îmi biciui faţa şi mă făcu să strănut. Mă luă de antebraţ şi mă conduse într-o cameră imensă, care din păcate nu avea nici un scaun, pat, fotoliu sau altceva pe care să pot să stau. Erau o groază de chestii ciudate şi care îmi atrăgeau atenţia. Ea văzuse că mă uitam speriată, negăsind nimic "uman, sau cel puţn normal".
-Nu fi speriată, nu îţi voi face rău.
Nu am scos nici o vorbuliţă, şi am încercat să-mi opresc suspinul care mă frecventa.

Va urma...

Prieteni, sau nu !?


Ce înseamnă prieteni ?!
Prietenii sunt aceeia care îţi sunt alături la bine şi la rău, care au încredere deplină în tine şi care se bucură pentru fiecare bucurie de-a ta .
Rar se mai găsesc astfel de prieteni, dar asta este. Toată ziua bună-ziua chiar nu se poate. Cei care au parte de astfel de bucurie, sunt cei mai norocoşi oameni. Prietenii adevăraţi sunt pe cale de dispariţie şi o să dispară cu trecerea timpului cum au dispărut şi dinozaurii.

Amintirile cu prietenii sunt de neuitat. Deci, să nu judecaţi o carte după copertă pentru că fiecare persoană are un secret pe care nu.l ştie nimeni şi care vă poate dăuna sau vă poate bucura. Deci atenţie la alegerea prietenilor şi prieteniilor !