Idealul meu.

     E un subiect aparent simplu, e un cuvânt ce nu lipseşte din viaţa noastră cotidiană, e un sentiment pe care într-un fel sau altul l-am experimentat cu toţii şi totuşi, în mod paradoxal, îi simţim lipsa în fiecare secundă….sau nu…

      Nu ştiu ce simt ceilalţi, dar ştiu că pentru fiecare în parte fericirea înseamnă altceva. Personal pot să spun că asta îmi doresc cel mai mult în viaţă, e scopul şi idealul meu: să fiu fericită! Da, pare simplu, naiv... O să mi se spună că un om nu poate fi niciodată fericit pe deplin. Nimic mai greşit! Am constatat că a fi fericit nu înseamnă să treci de un anumit obstacol, să iei o notă bună, să vină ziua de vineri sau vacanţa, o pereche nouă de pantofi, un iubit, să termini liceul, să te căsătoreşti sau primul copil....Nu! Cred că fericirea e aici şi acum! Fericirea e în mine, în noi...Fericire nu înseamnă să fie totul perfect, ci să te simţi tu bine indiferent de situaţie, să ai încredere în tine şi în Dumnezeu, să speri şi să zâmbeşti. Înseamnă un echilibru emoţional, spiritual...mai mult decât orice înseamnă să fii împăcat cu tine însuţi, să faci ceea ce crezi că e bine şi chiar dacă greşeşti să nu regreţi nimic deoarece te afli în mâinile lui Dumnezeu şi orice s-ar întâmpla -bun sau rău- e cu siguranţă cea mai fericită alternativă! Poate sună ciudat, dar asta am experimentat personal. Cred cu adevărat că un şut în fund e un pas înainte şi ce nu te omoară te întăreşte!  Vreau să iubesc, să mă dăruiesc total lucrurilor în care cred cu adevărat, să lupt pentru principiile şi valorile mele.

        Sigur acum urmează o întrebare în genul : „Acum eşti fericită?” Ei bine, da şi nu. Teoria e uşoară, dar cum se spune practica ne omoară. Sunt fericită că sunt ceea ce sunt, dar simt nevoia permanentă să evoluez, să mă schimb. Sunt fericită că am o familie care mă iubeşte şi are grijă de mine, dar mă termină faptul că nu reuşesc să simt că fac parte din ea, că nu mă simt acceptată. Sunt fericită că am un acoperiş deasupra capului şi hrană atunci când mi-e foame, dar uneori mă întreb dacă merită să plătesc preţul astă, dacă merită să-mi sacrific personalitatea şi firea ca să fiu acceptată. Sunt fericită că am prieteni grozavi care-mi sunt alături şi mă susţin, dar uneori, chiar şi aşa, mă simt incredibil de singură, abandonată. Sunt fericită că iubesc şi sunt iubită, dar nu ştiu cum să scap de teamă.

           Sunt o fire mai complicată, ştiu! Mai 

ştiu că pot şi vreau să fiu fericită. Stiu că secretul stă în gândirea pozitivă, în încrederea personală. Am un drum lung în faţă....cine ştie ce mă aşteaptă? Nu mai contează oricum!  Ceea ce trebuie să se întâmple o să se întâmple, iar eu o să păşesc cu zâmbetul pe faţă. Viaţa e mai frumoasă când zâmbeşti! Şi...fericirea e în mine, trebuie doar să o scot la

suprafaţă!

de.ale mele=p~

  

  Prietenie :x

Mă simt aşa de norocoasă că o am
Şi de-aia zic:
Adevărata bogăţie consta în prietenie.

Ea e lânga mine la bine si la greu
Si-mi alina durerea mai mereu
Cu ea plâng, cu ea râd
Si când o vad în fata mea, surâd.

Clipele toate cu ea mi le petrec
Si observam dupa un timp ca ceasurile repede mai trec
Si am mai vrea sa stam, sa povestim si sa bârfim
Ca oricum nimeni nu-i perfect, nimeni nu-i un Serafim.

Prietene,surori defapt
Ne avem una pe cealalta
Si nimeni de la noi nu se asteapt
Ca noi sa dam cu bota-n balta.

Prietenia noastra nu a durat doar un anotimp
Suntem prietene de mult timp
Si tot asa sa fim, ca-i cel mai bine
Pentru ca nimeni nu poate sa ne desbine !

              Amintiri de neuitat...

Atunci când te plictisesti sau nu vrei sa gândesti,
Deschide-acest caiet si-ncepe sa citesti.
Adu-ti aminte, adu-ti aminte de clipele petrecute
Care si-acum le vad, le-aud,le simt , dar nu au glas, sunt mute.

Daca viata mea ma va desparti de tine
Sa pastrezi aceste versuri ca pe-o simpla amintire
De la prietena ta din copilarie
Cea care facea totul cu bucurie.

Adu-ti aminte cum faceam câte-o cascadorie
C-asa-i în copilarie, mai faci si câte-o prostie.
Aminteste-ti cum cladeam castele de nisip în parc
Si când tu-l stricai , cu piciorul când dadeai
Eu tipam si saream de ziceai ca m-a piscat un rac.

Mai tii minte ? Sau ai uitat deja ?
Timpul repede a mai trecut...
Si amintirile noastre le-a acoperit
Le-a dus departe, le-a dat uitarii
Asa cum duce si apa, misterele marii.

Mi-aduc aminte când la pustii mari noi comentam.
Si-apoi fugeam, nu îndrazneam...
Stiam ca riscurile erau mari, si nu ni le asumam.

Sper sa nu ma uiti, ca eu n-am sa te uit
Cât timp o sa traiesc pe-acest pamânt
O sa-mi aduc aminte de tine, de fiecare moment al nostru
Atunci când o sa privesc cerul cel albastru.

Copilarie

As vrea sa fiu mereu aceeasi copila naiva
Într-o cu totul alta lume captiva
O lume plina de fericire si bucurie
Scumpa ca o bijuterie.

As vrea sa fiu copil pe veci
Si-atunci când joc ceva,
Sa trisez si sa m-ascund în beci.

As vrea sa joc sotron pe strada
Si lumea toata sa ne vada
Sa ma bucur de fiecare secunda, minut sau ora
Si sa ne invidieze toata lumea majora.

Sa simt parfum de floricele-n par
Si cu toate cele eu sa ma acopar
Sa stau toata ziua pe-afara
Si seara sa spunem bancuri care pe toti ne înfioara.

Si când e vara, de-aia caniculara
Stam sub soare, lânga lac si cântam la o chitara.
Si când ploua si când ninge
Noua tot ne vine a petrece.

Facem oameni de zapada
Ori ne stropim cu olea' de apa.
Ne udam, ne bulgarim..
Si uite-as copilaria ne-o traim.

Suntem nespus de fericiti
Pentru ca noi...
Ne traim viata asa cum ne e data
Ca toate se repeta,
Dar viata, niciodata !

   

        

Acesta este momentul în care speranţa moare, iar coşmarul începe.

Era seara. O seara liniştită de decembrie în care eu nu am somn. De ce !? Nici eu nu ştiu. În fine. Privesc bolta acoperită de nori cenuşii din care cad neîncetat fulgi de zăpadă care dansează nebuneşte. Eram singură acasă. Mă uitam la cer ca o nebună mintal de aceea mă hotărâi să-mi iau geaca albă care nu prea mai era la fel de albă ca atunci când am cumpărat-o şi să cutreier străzile albe,imaculate. Am ieşit din scară adulmecând mirosul de iarnă şi de pământ ud( acoperit de zăpadă, dar în fine ; nu ieşea rima :)) ) Cu paşi apăsaţi am luat-o prin dealul străzii. Era aşa pustiu. Aveam impresia că sunt singură. Singură pe lume. Am luat-o pe stradă lăturalnică, care, se pare că ademenea cu ceva. Voiam sa aflu cu ce. Avea să descopăr în curând. Până să descopăr, o femeie îmbracată într-o rochie albă, plutindă, se afişă în faţa mea şi mă mângâie pe capu-mi acoperit de zăpadă. Îmi spuse blând "bună"
. Nu ştiam dacă să-i răspund, sau să fiu speriată că o necunoscută mă atingea cu blândeţe şi vorbea cu mine. Sfioasă am spus "bună". A sunat atât de nasol, parcă vorbisem ca o idioată.
Ea, femeia aceea avea o voce uluitoare. Era o frumuseţe de star de cinema, frumuseşţea unei păpuşi Barbie dăruită de bunici, atunci când plângi şi faci mofturi. Nu mai văzusem niciodată de aproape pe cineva atât de perfect. AVea ochii mari ca nişte migdale,pătrunzători, negri ca abanosul, faţa fiindu-i în formă de inimă, iar pielea era fără cusur, moale şi cremoasă, cum numai la televizor mai vezi. Părul îi era de un auriu intens, nu genul ăla de păr blond, spălăcit, vopsit şi nu ştiu mai cum, ci era de un blond deschis şi strălucitor, cred natural, care-i cădea în valuri grele până mai jos de umeri.Avea corpul, ce să zic, perfect. Nu era slabă ca ciudatele alea de la televizor, care defapt sunt nişte roboţi care dau din mână şi care se sclifosesc pe o scenă lungă cu covor roşu. Corpul acestei femei era perfect, pentru că era solida, dar avea forme. Şi avea nişte balcoane să moară lumea.=p~
Femeia mi-a zâmbit, lăsându-şi la vedere dinţii uluitor de drepţi şi albi. Din ea plecau nişte dunguliţe vălurite care îi încadrau sprâncenele şi coborau până sub pomeţii înalţi.
Totodată îmi era şi frică de femeia perfectă, dar mă simţeam atât de bine parcă era între graniţa dintre iad şi rai. Îmi plăcea senzaţia aia. Parcă pluteam în alcool. Trezindu-mă din visare frumoasa femeie îmi mângâie obrăjorii roşii şi fierbinţi. Cum-de erau fierbinţi ?! Afară erau -10 grade Celsius şi eu ardeam. Ciudat fenomen. Dar să trecem peste fenomenala de mine, şi să continuăm povestirea creată de mine în data de nouăsprezece decembrie 2010 la ora 14:00, în timp ce ascultam melodia: Anonim-o fată specială.
Femeia mă luă de mână şi mă conduse într-o casă imensă şi albă, cu geamuri imense care erau prea curate, în ele oglindindu-se semiluna de pe cer. Intrând pe uşă, o briză, venind nu ştiu de unde îmi biciui faţa şi mă făcu să strănut. Mă luă de antebraţ şi mă conduse într-o cameră imensă, care din păcate nu avea nici un scaun, pat, fotoliu sau altceva pe care să pot să stau. Erau o groază de chestii ciudate şi care îmi atrăgeau atenţia. Ea văzuse că mă uitam speriată, negăsind nimic "uman, sau cel puţn normal".
-Nu fi speriată, nu îţi voi face rău.
Nu am scos nici o vorbuliţă, şi am încercat să-mi opresc suspinul care mă frecventa.

Va urma...

Prieteni, sau nu !?

Ce înseamnă prieteni ?!
Prietenii sunt aceeia care îţi sunt alături la bine şi la rău, care au încredere deplină în tine şi care se bucură pentru fiecare bucurie de-a ta .
Rar se mai găsesc astfel de prieteni, dar asta este. Toată ziua bună-ziua chiar nu se poate. Cei care au parte de astfel de bucurie, sunt cei mai norocoşi oameni. Prietenii adevăraţi sunt pe cale de dispariţie şi o să dispară cu trecerea timpului cum au dispărut şi dinozaurii.

Amintirile cu prietenii sunt de neuitat. Deci, să nu judecaţi o carte după copertă pentru că fiecare persoană are un secret pe care nu.l ştie nimeni şi care vă poate dăuna sau vă poate bucura. Deci atenţie la alegerea prietenilor şi prieteniilor !